Nu judecaţi, pentru a nu fi judecaţi.

Pentru a primi cele mai noi articole, te invit să mă urmărești pe Facebook – click FOLLOW

           

Gândul de înțelepciune al acestei zile este: ÎMI ACCEPT UNICITATEA – Nu există competiție și nici comparație, pentru că suntem diferiți și meniți să fim așa. Sunt special și minunat. Mă iubesc pe mine însumi. Este un mesaj deosebit care să ne ajute să înțelegem că toate aceste comparații pe care avem tendința să le facem zi de zi sunt inutile și nu ne ajută deloc să creștem. Fiecare dintre noi avem altceva de experimentat în această existență, chiar dacă poate ajungem să muncim în același domeniu de activitate. Suntem speciali, suntem eterni și suntem divini. În fiecare dintre noi, în fiecare celulă a corpului nostru se află Dumnezeu.

autor: Răzvan Danc

Același Dumnezeu care se află în tot și toate, pentru tot, dintotdeauna și pentru totdeauna. Când te compari cu cineva, Dumnezeul tău pare mai puternic, mai interesant, mai special decât al celuilalt. Ce iluzie! Este același. Ce ne diferențiază este personalitatea, pe care ne-am creat-o până la vârsta de șapte ani cu ajutorul părinților și a mediului în care am trăit și pe care o cultivăm zi de zi prin toate experiențele și învățăturile pe care le avem. Așadar, acceptați-vă unicitatea, fiți liberi să fiți unici și în același timp, oferiți libertatea celor din jur pentru a fi ei, fără măști.

Măștile pe care le afișăm (și de care cu adevărat nu avem nevoie) ne consumă foarte, foarte multă energie și tocmai de aceea suntem extrem de obosiți și bolnavi. Dacă fiecare și-ar asuma ceea ce este, ceea ce gândește, nu ar fi mai fi nevoie de nicio mască. Noi întotdeauna atragem ceea ce suntem și prin urmare, dacă purtăm măști – atrage oameni care poartă măști.

            Pentru a învăța acest nou mod de a fi, pentru a deveni acest mod de a fi este nevoie de foarte multă practică. Nu va veni nimeni să facă treaba în locul nostru, oricât de mult ne-am dori ca uneori să se întâmple acest lucru.

Astfel, cu cât mai des deveniți conștienți și când apar momente în care sunteți tentați să judecați alegeți să spuneți STOP, cu atât mai repede se va produce o schimbare majora în viața voastră. Eu am trecut dincolo de judecată – înțeleg omul așa cum este, însă este alegerea mea dacă acel om mai poate fi sau nu în viața mea. Practic, nimeni nu ne obligă să stăm în acele locuri sau cu acei oameni alături de care nu mai suntem fericiți sau cu care nu mai suntem în armonie sau rezonanță. Drumul nostru e mereu liber pentru noi și noi experiențe minunate. Lucrați cu voi, zi de zi, clipă de clipă.

A nu judeca nu este nu trend new-age, ci mai degrabă o învățătură de acum 2000 de ani – cu aceeași măsură cu care măsori, ți se va măsura și chiar mai mult de atât. Voi ce înțelegeți din asta? De câte ori nu vi s-a întâmplat să fie lucrurile exact așa cum am descris mai sus. A judeca, a fi în competiție, a te compara cu cineva este un semn al îndoielii de sine, spune maestrul Ramtha. Tot el spune că pe lumea asta te poți îndoi de multe, însă niciodată să nu o faci cu privire la tine.

Atunci când gândești un nou mod de a fi, lucrurile se vor întâmpla cu o foarte mare rapiditate. Vei primi foarte multe confirmări, iar când intri pe un drum benefic dezvoltării ființei tale, totul se transformă în prosperitate.

Ceea ce alegi să faci în momentul în care te vezi unic și accepți că noi suntem unici, este să trăiești în infinitatea vieții, în nelimitat. Nu este ceva greu de făcut, din contră. Prima oară când am accesat eu această cunoaștere am simțit cum efectiv mi se ridică o greutate uriașă de pe umeri. Apoi chiar am stat și m-am gândit: uite cum am judecat atât de mulți oameni, cum am crezut că drumul indicat de mine e cel corect, că eu am dreptate. Apoi dintr-o dată am simțit pace și am primit următorul mesaj care mi-a schimbat complet viziunea despre Om: La Dumnezeu se poate ajunge în mii de feluri, tu ai găsit modul tău – la fel și alții. Dacă ești fericit pe drumul pe care ești, indiferent care e el, e drumul bun pentru tine.

Am spus WOW! Cât de minunat. Fantastic. Evident, ego-ul a început să dea argumente, însă simțeam că nu mai are putere, la orice m-aș fi gândit  contra primeam: e o alegere, e o experiență; de sus lucrurile se văd într-un alt mod decât le vezi tu; eliberează-te de nevoia de a eticheta, judeca, critica. Și așa am făcut. De aceea acum pentru mine toți oamenii sunt minunați, sunt extraordinari și fiecare are altceva de experimentat. Mă simt extrem de eliberat și vă doresc la fel. Cu drag! 

            Tu ești conducătorul vieții tale, nimeni în locul tău nu poate decide în ce să crezi și mai ales de ce să faci asta. Tu și numai tu poți decide. Și e bine să iei astfel de decizii. Pentru a te convinge că deciziile pe care le iei sunt cele sănătoase, stai cu tine, conectează-te la tine și vei cum se simte corpul atunci când este expus la diverse gânduri, emoții, sentimente. Asumă-ți puterea de a alege, nu lăsa pe altul să facă asta în locul tău. Eu fac astfel de lucruri foarte des.

Întotdeauna spun ce gândesc și iau decizii, fără să analizez egotic, limitat lucrurile (profit sau pierdere). Îmi asum ce gândesc și toate deciziile pe care le iau. Întotdeauna mă conectez la mine și simt când ceva nu îmi mai e de folos. Și de fiecare dată realitatea îmi confirmă asta: fie prin alte persoane noi în viața mea fie printr-un sublim moment, sentiment de liniște. Ia, chiar și o dată, o decizie pentru tine, de la tine, spre tine și vezi ce vei simți.

Cum exteriorul este oglinda interiorului, orice modificare produsă în interior se va vedea în exterior, tocmai de aceea poți întâlni oameni noi, situații care să îți confirme ceea ce conți în interior.   

Pentru a primi cele mai noi articole, te invit să mă urmărești pe Facebook – click FOLLOW

În final vă ofer câteva cuvinte-cheie la care să meditați pentru a vedea ce mesaje primiți voi: emoții – un nou început – echilibru.

Pentru mesaje personalizate, consiliere spirituală sau Tehnica de Eliberare Emoțională (Tehnica EFT), vă rog să îmi scrieți la adresa de email razvandanc@gmail.com sau CLICK AICI

 

Comments

comments

Author: RazvanDanc

Răzvan Danc - jurnalist, specializat în comunicare, pasionat de viață, oameni, dezvoltare personală și spirituală. Contact: razvandanc@gmail.com Mai de curând am făcut un salt cuantic (2015), cum îmi place să spun, unul prin suferință, dar a meritat și am ajuns să o cunosc pe Niculina Gheorghiță care mi-a schimbat definitiv viața. Am început un frumos proces de formare și resetare a calculatorului (creierului) și instalarea de noi programe. Totul se petrece în AICI și ACUM. Abia aștept să aduc în realitatea mea noi experiențe, noi oameni și adevăruri. Îmi place să descopăr partea frumoasă a vieții, să creez și să mă bucur. Cred că fiecare dintre noi ne putem construi o viață minunată, iar eu vreau să fac asta conștient. Viața mă iubește! Viața te iubește!