Mesageri și copilul interior

18 august vorbește despre „mesageri” sau semne pe care le dorim sau le-am cerut. Mesagerii sunt niște oameni, momente sau situații care apar în realitatea noastră pentru a ne răspunde la niște întrebări. Ei nu stau foarte mult (din experiența mea), ci doar îți oferă o idee și dispar ca și cum niciodată nu i-ai fi întâlnit.

            Mesagerii sau semnele apar pentru a ne întări credința, mai ales dacă suntem la început de drum și îndoiala sau alte credințe false joacă la aceeași masă cu noua informație pe care dorim să o transformăm în atitudine sau să o materializăm. De multe ori am cerut Sinelui un semn, pentru a mă convinge că este un lucru pe care-l vreau cu adevărat, nu din EGO. Am spus mereu: Sine, dacă e nevoie ca eu să fac asta (să am asta etc) dă-mi un semn.

            De fiecare dată a fost așa. Uneori mi-a confirmat, alteori mi-a infirmat ceea ce gândeam. Această rugăminte venea atunci când răspunsul la intrebarea: „vreau eu cu adevărat…” era ambiguu, îmi era oarecum indiferent – puteam trăi și fără, însă nu ar fi fost o idee rea să am acel lucru sau să trăiesc acea experiență.

            Vă scriu toate astea pentru a vă încuraja în 18 august să cereți Universului și Sinelui Divin mesageri, mai ales dacă sunteți cuprinși de îndoială. Atunci când îi cereți, fiți deschiși – pot apărea de unde te aștepți mai puțin, iar în același timp, acceptați răspunsul adus de ei (vorbim de acceptare, ceea ce am discutat și ieri).

            Pe de altă parte, ziua mai poate fi plină de mesageri chemați mai demult, așa că evaluați să vedeți care din aceste informații, rugăciuni primește răspuns. Conectați-vă la voi, deși, din proprie experiență vă spun, când ai pus acea întrebare și ai primit mesagerul, parcă prin fața ochilor tăi rulează filmul cu momentul în care ai cerut semnul. Credeți în Sinele Divin. Ei vor veni în 18 august să mai liniștească apele (emoțiile) în care vă scăldați. Fiți deschiși.

            18 august este de asemenea o zi de conectare la copilul interior, chiar vindecare a acestuia. Așadar, fiți atenți la voi, la nevoile voastre și mai ales la toate lucrurile care vă trezesc o emoție distructivă. Aceste emoții nu se activează întâmplător, ci pentru că ating o rană nevindecată. Exemplu: pentru un om care are programul „încredere în Sine” adânc înrădăcinat în subconștient nu este niciun fel de problemă dacă aude „nu ești bun de nimic” (deși nu va atrage așa ceva în realitatea lui), însă un om care e în poziția de salvator, va fi oarecum distrus de aceste cuvinte.

            Vindecarea copilului interior se face prin iertare. Iertarea oamenilor care v-au rănit, a voastră și a părinților voștri. O deconectare de la copilul interior poate aduce o veșnică stare de nemulțumire. O veșnică stare de nemulțumire poate fi urmarea faptului că nu vă ascultați copilul interior. Aceste două stări merg mână în mână.

            Eliberați-vă de nemulțumire prin a găsi lucrurile pe care cu adevărat vi le doriți (nu întâmplător, iată, am dat exemplul meu legat de această frază). Atunci când aflii ce îți dorești cu adevărat și acționezi în această direcție – vei fi foarte fericit și totul se va așeza de la Sine.

            Două teme importante de gândire. Aplecați-vă asupra voastră și vindecați-vă relația cu voi. Așa să fie!

Pentru mesaje personalizate, consiliere spirituală sau Tehnica de Eliberare Emoțională (Tehnica EFT), vă rog să îmi scrieți la adresa de email razvandanc@gmail.com sau CLICK AICI

 

Cele mai noi mesaje săptămânale pot fi urmărite gratuit în videoclipul de mai jos! Vizionare plăcută!

Comments

comments

Author: RazvanDanc

Răzvan Danc - jurnalist, specializat în comunicare, pasionat de viață, oameni, dezvoltare personală și spirituală. Contact: razvandanc@gmail.com Mai de curând am făcut un salt cuantic (2015), cum îmi place să spun, unul prin suferință, dar a meritat și am ajuns să o cunosc pe Niculina Gheorghiță care mi-a schimbat definitiv viața. Am început un frumos proces de formare și resetare a calculatorului (creierului) și instalarea de noi programe. Totul se petrece în AICI și ACUM. Abia aștept să aduc în realitatea mea noi experiențe, noi oameni și adevăruri. Îmi place să descopăr partea frumoasă a vieții, să creez și să mă bucur. Cred că fiecare dintre noi ne putem construi o viață minunată, iar eu vreau să fac asta conștient. Viața mă iubește! Viața te iubește!