MESAJE DE LA ÎNGERI PENTRU 9 ȘI 10 IUNIE

Urmează două zile foarte interesante. Două zile în care suntem nevoiți să prețuim mai mult: banii, natura și familia. Familia este stâlpul societăţii și cu cât mai armonioase sunt legăturile de familie, cu atât mai ușor putem stabili raporturi cu lumea înconjurătoare.

wallup.net
Sursa: wallup.net

            În ultima vreme, familia devine din ce în ce mai importantă. Poate și de teama să nu fim singuri în fața provocărilor, poate și din cauza nesiguranței, neîncrederii. Mulți factori pot să existe. Cu toate acestea, prezența lor este una extrem de benefică. Familia, ca mini-societate ne ajută să ne dezvoltăm. În următoarele 2 zile este ideal să petrecem mai mult timp cu cei dragi, să îi implicăm mai mult în ceea ce facem.

            Să fim recunoscători că avem o familie. Să lăsăm tot ce nu ne „convine” la o parte și să ne bucurăm de ei toți. Sunt ai noștri, cu bune sau cu rele. Este indicat să stăm și mai mult timp în natură, pentru a ne energiza, curăța și purifica gândurile, poate chiar emoțiile.

            Ieșiți afară fără să aveți neapărat o așteptare, iar mesajele (dacă aveți nevoie de ele), vor veni din partea ghizilor spirituali. Nu vă pierdeți prea multă energie analizând, reanalizând… lăsați totul să curgă de la sine și negreșit după jumătate, o oră de stat afară veți putea privi altfel lucrurile. Da, mergem pe afară, dar de câte ori fără niciun scop?

            Mai este nevoie și de un echilibru din punct de vedere financiar: cheltuiți prea mult sau sunteți prea strângători? Niciuna dintre extreme nu e bună. Acceptați invitația de a vă limpezi gândurile. Aveți ceva de pierdut? Mai mult de atât, nu uitați că viața vă iubește. Așa este și așa să fie!

            Cu iubire și dăruire pentru încântarea Sinelui Divin!

Comments

comments

Author: RazvanDanc

Răzvan Danc - jurnalist, specializat în comunicare, pasionat de viață, oameni, dezvoltare personală și spirituală. Contact: razvandanc@gmail.com Mai de curând am făcut un salt cuantic (2015), cum îmi place să spun, unul prin suferință, dar a meritat și am ajuns să o cunosc pe Niculina Gheorghiță care mi-a schimbat definitiv viața. Am început un frumos proces de formare și resetare a calculatorului (creierului) și instalarea de noi programe. Totul se petrece în AICI și ACUM. Abia aștept să aduc în realitatea mea noi experiențe, noi oameni și adevăruri. Îmi place să descopăr partea frumoasă a vieții, să creez și să mă bucur. Cred că fiecare dintre noi ne putem construi o viață minunată, iar eu vreau să fac asta conștient. Viața mă iubește! Viața te iubește!