Cheia schimbării este ACȚIUNEA

            Gândul de înțelepciune al acestei zile minunate este: MĂ IUBESC DEPLIN ÎN MOMENTUL PREZENT – Sunt tandru(ă), bun(ă) și încurajator(oare) cu copilul meu interior, pe măsură ce descoperim și ne eliberăm de mesajele vechi și negative (distructive) din noi. Un gând extraordinar care cheamă la autocunoaștere, la scufundare în interior, căutare, găsire și acceptare de Sine pentru a putea schimba autentic în ființa și în realitatea noastră. Orice lucru acceptat poate fi schimbat și orice lucru căruia opunem rezistență crește în putere. Acceptați cine sunteți, care sunt limitele voastre și din acest stadiu începeți autovindecarea. Iubiți-vă așa cum sunteți în acest moment, căci este singurul moment care contează cu adevărat și este singurul moment în care mai puteți faceți o schimbare.

autor: Răzvan Danc

            Există numeroase binecuvântări care sunt deghizate. Sub masca unui lucru supărător se poate afla ceva minunat. Și eu și sunt sigur că și voi ați trăit numeroase astfel de experiențe în care ceea ce voi credeați la început ca fiind rău, s-a dovedit a fi cel mai minunat lucru care vi s-a întâmplat în ultima perioadă. Totul se referă la modul în care ne raportăm față de evenimentele din viața noastră. Dacă vedem ceea ce trăim ca o oportunitate, o experiență care ne ajută să ne explorăm Ființa nu avem de ce să ne supărăm. Găsiți echilibrul, fiți raționali și atât cât se poate, analizați lucrurile care vi se întâmplă. Sunt ele provocate de gândurile, emoțiile sau acțiunile voastre? Vă era frică de o posibilă materializare a lor? NU întâmplător se spune „de ce îți este frică nu scapi.” Motivul este simplu: îl atragi în viața ta prin faptul că-i oferi energia ta emoțională și mentală. Fii mai detașat, mai deschis și de ce nu mai flexibil. Acceptă să vezi lucrurile și dintr-o altă perspectivă. Lucrurile nu sunt doar în alb și negru dacă tu nu vrei să le vezi așa. Sarcina zilei este să cauți acele momente sau domenii ale vieții în care, pe de o parte te simți blocat și pe de altă parte mai ai nevoie de echilibru. Dacă e vorba de domeniul financiar este bine să reții că banii sunt un instrument cu care tu ca Ființă te manifești. Când te atașezi de bani sau ideea de a fi bani, îi vei îndepărta, pentru că Universul ia de la noi lucrurile de care ne atașăm, căci nu atașamentul este scopul existenței noastre. Sunteți în siguranță, dintotdeauna ați fost așa. Totul ține de modul în care judecați o experiență sau alta. Alegeți să vedeți totul ca pe o oportunitate de creștere și dezvoltare, nu ca pe un capăt de lume. Și așa va fi. Rezultatele vor veni foarte repede la voi.

            Este nevoie ca acțiunea să plece de la voi. Cu cât mai mult timp veți aștepta ca exteriorul să facă lucruri pentru voi, cu atât veți suferi mai mult. Nimeni, în afară de voi, nu vă poate ajuta prin a face treaba în locul vostru. Tot ceea ce vă doriți este la mică distanță de voi, însă pasul decisiv poate fi făcut doar de către voi. Este practic angajamentul pe care îl faceți cu Universul. Nu pot mânca eu și să vă săturați voi. Nu pot învăța eu și să știți voi. Exemplele pot continua. De voi depinde totul. Când voi faceți primul pas, exteriorul va reacționa. Universul va reacționa. Când doar veți aștepta, nimeni nu va face primul pas și veți rămâne doar în așteptare. Nimic nu se va schimba. Cheia schimbării este ACȚIUNEA. Aveți încredere. Orice se poate – cât timp nu încalcă demnitatea și liberul arbitru al altcuiva. Începeți ceva nou. Gândiți-vă la ceva nou. Ieșiți din zona de confort a minții în care vă dați voie să visați doar mic. Ieșiți din zona minții în care vă judecați și vă condiționați de părerile presupune ale altora. Părerea care cu adevărat contează este a ta. Ceilalți pot fi sau nu de acord cu tine, însă câtă vreme tu vrei să faci asta, nimic nu are de ce să se opună. Ieșiți din zona de confort. Dați-vă voie să experimentați, să vă iubiți deplin, să vă acceptați și să schimbați. Nu poate fi schimbat ceva în corp, dacă nu este schimbat în minte, pentru că al nostru corp este un radiograf al minții. Fă ceea ce vrei, fă ceea ce îți place. Scopul existenței noastră este BUCURIA. Dacă faci ceva ce nu îți aduce bucurie, ce îți îngrădește și adoarme această stare de a fi, reevaluează și de ce nu schimbă direcția. Idei ai, avem cu toții, căci suntem conectați la un ocean informațional nelimitat, infinit. Totul este să ne dăm voie să îl accesăm. Să vrem să îl accesăm. Să conștientizăm că suntem mai mult decât corpul. Să acceptăm că nu știm cu mintea totul, ci că Sufletul, Spiritul, Dumnezeul interior poate vedea lucrurile altfel: întotdeauna, de sus, lucrurile se văd altfel. Dați-vă voie să visați visul nelimitării. Așa să fie!

            Ai încredere în Glasul Interior, în ghidarea pe care o simți în interiorul tău. Dumnezeul interior este cel mai bun prieten al nostru care este acolo tot timpul, știe totul, poate totul. Este disponibil în fiecare secundă și tot ce ai de făcut este să-l asculți (1) și să acționezi conform ghidării lui (2). Nimeni mai bine ca tine nu poate știi care sunt lucrurile de care ai nevoie. Din exterior, lumea poate vedea multe, însă vede prin propriile filtre, proprii ochelari. Ei sunt ghidați și te ghidează după experiențele pe care le-au trăit și după adevărul la care au ajuns. Însă tu poți altceva de învățat de acolo. Poți cere părerea multora, însă cea validă e cea interioară. Ascult-o și mergi pe mâna ei. Vei ajunge acolo unde este cel mai indicat pentru tine să fii. Vei ajunge unde îți este „locul.” Nu îți fie frică. Primește veștile interioară cu iubire și blândețe. Trezește-te din visul exteriorului și caută în tine răspunsurile. Fii demn! Asumă-ți ceea ce ai fost, asumă-ți responsabilitatea pentru deciziile tale. A da vina pe exterior este un gest de lașitate sau să-i spunem neasumare. Nimeni nu îți poate face rău, dacă nu accepți la nivel subtil asta. E nevoie de o schimbare a perspectivei, a modului în care te raportezi la cei din jur și mai ales la tine. Nu e timpul pierdut și nu e niciodată prea târziu pentru a o lua de la capăt. Trezește-te din somnul ignoranței.

            Închei acest articol cu următorul proverb african foarte relevant pentru întreg mesajul: LIPSA DE CUNOAȘTERE E MAI NEAGRĂ CA NOAPTEA.

Pentru mesaje personalizate, consiliere spirituală sau Tehnica de Eliberare Emoțională (Tehnica EFT), vă rog să îmi scrieți la adresa de email razvandanc@gmail.com sau CLICK AICI

 

Comments

comments

Author: RazvanDanc

Răzvan Danc - jurnalist, specializat în comunicare, pasionat de viață, oameni, dezvoltare personală și spirituală. Contact: razvandanc@gmail.com Mai de curând am făcut un salt cuantic (2015), cum îmi place să spun, unul prin suferință, dar a meritat și am ajuns să o cunosc pe Niculina Gheorghiță care mi-a schimbat definitiv viața. Am început un frumos proces de formare și resetare a calculatorului (creierului) și instalarea de noi programe. Totul se petrece în AICI și ACUM. Abia aștept să aduc în realitatea mea noi experiențe, noi oameni și adevăruri. Îmi place să descopăr partea frumoasă a vieții, să creez și să mă bucur. Cred că fiecare dintre noi ne putem construi o viață minunată, iar eu vreau să fac asta conștient. Viața mă iubește! Viața te iubește!