Cu adevărat, cel mai bun moment în care poți începe să faci o schimbare este acum, nu mâine, luni sau altădată. Amânarea nu reprezintă altceva decât o formă prin care ești înșelat, amăgit pentru a renunța la ceea ce îți dorești, cu atât mai mult dacă știi că îți este de un real folos.

Nu te mai amăgi, începe schimbarea. Nu ești singur pe acest drum — atunci când simți că nu mai ai putere, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutorul tău: închide ochii, deschide inima și spune, spune-i Lui fricile și slăbiciunile tale, apoi lasă-L să te ajute așa cum știe că este mai bine pentru tine. Nu uita că tot ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Din acest motiv nu ai de ce să te mai îngrijorezi sau să te temi, ci ești invitat să te abandonezi în încrederea Lui.

Uneori mintea noastră ne îndeamnă spre ceva, însă ne e de folos altceva. Având o relație cu Dumnezeu, stând de vorbă cu el, astfel de contradicții dispar. Nu amâna schimbarea, nu amâna să-L cunoști pe Dumnezeu. Descoperind iubirea, grația și totuși puterea, slava, îndurarea, înțelegerea Lui — vei constata că ai amânat binele din viața ta, evoluția, viața, mai exact. Dumnezeu ne iubește pe fiecare și vrea să ne fie bine; deci dacă nu ne e, să căutăm să aflăm ce din voia Lui refuzăm să împlinim sau ce porunci încălcăm în mod flagrant.

Vă atașez mai jos câteva versete minunate la care am meditat aseară în timp ce citeam din Evanghelia după Matei, să va fie de folos în iubire autentică, iubire dumnezeiască și în dobândirea vieții veșnice:

     “Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. (…)

            Aţi auzit că s-a zis: “Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? (…)

            Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. (…)

            Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei, 5 și 6 combinat — recomand citirea Predicii de Munte pentru înțelepciune, ghidare și o puternică lecție de iubire, iertare, dezvoltare persoanală și spirituală)

 

Comments

comments