Alege BUCURIA – starea firească a Ființei

            Gândul de înțelepciune al acestei zile este: LUCREZ ÎN PLANUL MENTAL PENTRU TRANSFORMAREA MEA ÎN BINE – Deviza mea este „Aleg bucuria!” Viața este făcută pentru ca eu să mă bucur de ziua de azi. Așa să fie! Este un îndemn minunat de care cu toții avem nevoie. Bucuria este o stare firească, noi ne-am născut în și pentru bucurie. Pierdem această stare atunci când nu mai accesăm iubirea Divină, voința, credința, prezența – altfel spus, atunci când energia vieții nu mai este în frecvențe înalte, ci ajunge să fie în „zona” de supraviețuire unde din ce în ce mai des trăim frica, rușinea și vinovăția. Lipsa de bucurie poate duce fie la depresie și poate ajunge chiar și la diabet. Bucuria se naște din creație, din ființare. Fiind o stare normală, firească – ea poate fi accesată de absolut oricine.

autor: Răzvan Danc

            Totul depinde de noi – dacă avem sau nu în momentul prezent credințe ale trecutului care ne blochează. Viața este despre astăzi, despre prezent și în niciun caz despre mâine sau ieri. Desigur, starea de ieri pe care nu am conștientizat-o și asupra căreia nu am lucrat, ne influențează ziua de astăzi; iar cum ne comportăm astăzi va trasa ziua de mâine. Salvarea noastră suntem noi, e prezentul în care acționăm diferit față de trecut, pentru a crea rezultate diferite în viitor. Nu putem acționa la fel și să așteptăm rezultate diferite, pentru că pur și simplu nu așa funcționează ordinea în Univers. Este nevoie să facem întocmai cum spune Joe Dispenza – Gândește superior felului în care te simți. Nu suntem condamnați la o viață în suferință, însă facem asta în fiecare zi, în fiecare moment în care anticipăm sau jelim trecutul. Trecutul are nevoie de vindecare – prin iertare, compasiune, înțelegere și acceptare. Apoi el are nevoie să se odihnească și noi să ne bucurăm de înțelepciunea pe care am acumulat-o din experiența lui: morții cu morții și vii cu vii.

            Nu ajută pe nimeni cu nimic să repete trecutul la nesfârșit. Tot ce poți obține este suferință. Viața este foarte interesantă: când treci prin ceva, ai de învățat o lecție. Dacă o înveți, felicitări, mergi mai departe. Dacă nu, viața va readuce în calea ta acea situație (poate cu oameni diferiți) cu scopul ca tu să te trezești, să acționezi diferit decât prima oară și să înveți o lecție. Dacă o înveți, felicitări, mergi mai departe. Dacă nu, revine și revine și revine. Interesant e, și cred că și voi ați trăit asta la fel ca mine, de fiecare dată când o lecție revine spre învățare devine tot mai dureroasă neînvățarea ei și devine mai dură repetarea. Așadar, vă invit la a fi conștienți de voi, de vorbele voastră, de gânduri, de tot ce emiteți, pentru că e important să știți că e așa cum a spus Iisus: cu ce măsură măsori, cu aia ți se va măsura și chiar mai mult de atât.

            Alegeți BUCURIA, alegeți să regăsiți bucuria, să vă transformați la nivel mental în bucurie. E posibil ca rețeaua neuronală corespunzătoare bucuriei să nu mai fie la fel de activă ca la naștere, din cauza fricilor, credințelor false și a lecțiilor neînvățate. Există totuși rezolvare pentru orice: crearea sau consolidarea de noi rețele neuronale. Foarte simplu: de 21 de ori pe zi, timp de 29 de zile scrieți pe o agendă: Eu sunt dintotdeauna bucurie în manifestare. Și dați-vă voie să fiți bucurie, să experimentați bucuria în tot ce faceți și ce sunteți. Bucuria este o stare firească, rețineți! Așa să fie!

            Crează în jurul tău momente de bucurie. Fă ceea ce îți place, acordă-ți atenție ție și nevoilor tale ca Spirit. Una dintre cele mai mari nevoi sau unul dintre scopurile noastre pe acest pământ este să experimentăm, să creăm. De fiecare dată când faci ceva, dacă te Observi, vei vedea că ești foarte bucuros, că este o stare dincolo de orice rațiune, e un sentiment pe care îl trăiești doar în momentul în care din mâna ta, mintea ta a luat ceva naștere.

            Poate a sosit momentul (și acesta este mesajul de care aveai nevoie) să începi ceva nou, ceva care să îți aducă bucurie, să îți umple sufletul de sens. Așadar, caută să vezi ce vrei tu să faci, ce îți place. Oamenii care nu s-au mai bucurat de multă vreme au tendința să spună foarte repede: nu știu ce îmi place. Nici nu apuci să termini ce ai de spus, căci ei contrează. Stop! Respiră adânc, relaxează-te puțin și ia o foaie de hârtie. Acolo scrie următoarea întrebare: Ce vreau eu să fac? Apoi lasă mâna liberă să scrie ce dorește, tu doar fi Observator. Vei găsi cu siguranță un drum pe care să mergi, care să te ajute să crești. Dacă e mare sau mic (judecat ca fiind așa) nu contează foarte mult.

            Nu scrie niciunde că în această viață avem de mers pe un singur drum. Reamintește-ți faptul că scopul este să creezi, să fii. Deschide-te spre noi oportunități care să-ți facă Spiritul să tresalte. Dacă faci doar lucruri care te mențin în rutină, mai devreme sau mai târziu vei eșua. Ai drumul liber, deschis pentru tine. Este nevoie doar să vrei. Te invit să ceri și să acționezi.

            Bucuria, creația (care naște bucurie) antrenează niște energii foarte intense care îți oferă ție și mai multă putere pentru a face ceea ce îți dorești. Bucuria naște libertate și libertatea aduce bucurie. Fii liber. Dă-ți voie să experimentezi lucruri diverse, lucruri noi pe care nu le-ai făcut niciodată. Doar așa poți să adaugi încă o filă interesantă la viața ta. Deții, prin Dumnezeul tău Interior, cheile celor mai adânci mistere ale lumii. Fii pregătit și dornic să cunoști mai mult, pentru că întotdeauna se poate și există mai mult decât vedem cu ochii.

Așa să fie!

           

Pentru mesaje personalizate, consiliere spirituală sau Tehnica de Eliberare Emoțională (Tehnica EFT), vă rog să îmi scrieți la adresa de email razvandanc@gmail.com sau CLICK AICI

 

Comments

comments

Author: RazvanDanc

Răzvan Danc - jurnalist, specializat în comunicare, pasionat de viață, oameni, dezvoltare personală și spirituală. Contact: razvandanc@gmail.com Mai de curând am făcut un salt cuantic (2015), cum îmi place să spun, unul prin suferință, dar a meritat și am ajuns să o cunosc pe Niculina Gheorghiță care mi-a schimbat definitiv viața. Am început un frumos proces de formare și resetare a calculatorului (creierului) și instalarea de noi programe. Totul se petrece în AICI și ACUM. Abia aștept să aduc în realitatea mea noi experiențe, noi oameni și adevăruri. Îmi place să descopăr partea frumoasă a vieții, să creez și să mă bucur. Cred că fiecare dintre noi ne putem construi o viață minunată, iar eu vreau să fac asta conștient. Viața mă iubește! Viața te iubește!